În prima duminică a lunii mai se sărbătorește ziua mamei și cum cu toții avem un copil interior și îi suntem „mamă” LA MULȚI ANI tuturor.
Pentru început, copilul interior este real și într-adevăr, cele mai multe tulburări mentale și modele de comportament distructiv sunt, așa cum a spus Freud mai întâi, mai mult sau mai puțin legate de această parte inconștientă a noastră. Am fost cu toții odată copii și încă mai avem acel copil care locuiește în noi. Dar majoritatea adulților nu sunt conștienți de acest lucru. Și această lipsă de relaționare conștientă cu propriul nostru copil interior este tocmai de unde provin atâtea dificultăți comportamentale, emoționale și de relație.
De fapt majoritatea așa-zișilor adulți nu sunt deloc adulți. Toți îmbătrânim. Oricine, cu puțin noroc, poate face asta. Dar, din punct de vedere psihologic, aceasta nu este maturitate. Adevărata vârstă adultă depinde de recunoașterea, acceptarea și asumarea responsabilității pentru iubirea și creșterea propriului copil interior. Pentru majoritatea adulților, acest lucru nu se întâmplă niciodată. În schimb, copilul lor interior a fost refuzat, neglijat, disprețuit, abandonat sau respins. Societatea ne spune să „creștem”, punând deoparte lucrurile copilărești. Pentru a deveni adulți, am fost învățați că copilul nostru interior - reprezentând capacitatea noastră de inocență, mirare, uimire, bucurie, sensibilitate și joacă - trebuie să fie înăbușit, pus în carantină sau chiar ucis. Copilul interior cuprinde și potențează aceste calități pozitive. Dar, de asemenea, reține durerile, traumele, fricile și furia acumulate din copilărie. „Adulții” sunt convinși că au depășit cu succes, au renunțat și au lăsat acest copil - și bagajul său emoțional - cu mult timp în urmă. Dar acest lucru este departe de adevăr.
Poate un copil să aibă o relație matură? O carieră? O viață independentă? Cu toate acestea, tocmai acest lucru se întâmplă cu noi în fiecare zi într-o anumită măsură. Și atunci ne întrebăm de ce relațiile noastre se destramă. De ce ne simțim atât de anxioși. fricoși, nesiguri, inferiori, mici, pierduți, singuratici. Dar gândiți-vă: cum altfel s-ar simți orice copil trebuind să se descurce singur într-o lume aparent adultă? Fără supravegherea, protecția, structura sau sprijinul adecvat al părinților?
În primul rând, să învățăm să ne luăm în serios copilul interior și să comunicăm conștient cu acea fetiță sau băiețel din interior: să ascultăm ce simte și ce are nevoie de la noi aici și acum. Nevoile primare deseori frustrate ale acelui copil interior - pentru iubire, acceptare, protecție, îngrijire, înțelegere - rămân aceleași astăzi ca atunci când eram copii. Ca pseudo-adulți, încercăm inutil să-i forțăm pe alții să-și îndeplinească aceste nevoi infantile pentru noi. Dar acest lucru este sortit eșecului. Ceea ce nu am primit suficient în trecut de la părinții noștri în calitate de copii trebuie confruntat în prezent, deși poate fi dureros. Traumele trecute, tristețea, dezamăgirile și depresia nu pot fi schimbate și trebuie acceptate. A deveni adult înseamnă să înghiți această „pastilă amară”: că, din păcate pentru majoritatea dintre noi, anumite nevoi infantile erau, cu rea intenție sau nu, nesatisfăcute de părinții sau îngrijitorii noștri imperfecți. Și nu vor fi niciodată, oricât de buni sau de deștepți sau atrăgători sau spirituali sau iubitori am deveni. Zilele alea s-au terminat. Ceea ce a fost făcut nu poate fi anulat. Ca adulți, acum nu ar trebui să ne așteptăm ca alții să satisfacă toate aceste nevoi neîndeplinite ale copilăriei. Ei nu pot. Adulții autentici necesită atât acceptarea trecutului dureros, cât și responsabilitatea principală pentru îngrijirea nevoilor acelui copil interior, pentru a fi un părinte „suficient de bun” pentru el sau ea acum - și în viitor.
Prin inițierea și menținerea unui dialog continuu, se poate ajunge la o reconciliere între copilul interior și adultul matur. Se poate crea o nouă relație de cooperare, simbiotică, reciproc avantajoasă, în care nevoile uneori conflictuale atât ale sinelui adult, cât și ale copilului interior pot fi satisfăcute creativ.
Ai petrecut azi timp cu copilul tău interior?
